septembrie 30, 2009
Data si locul nasterii: 26 Februarie 1940, Bucuresti, Romania
Actorul Alexandru Repan s-a nascut pe 26 februarie 1940 in Bucuresti, la o margine dintre oras si sat, pe Bulevardul Pache Protopopescu din Bucuresti, la colt cu celebra strada Popa Nan. acum 69 de ani.
A copilarit in vremuri cumplite de seceta si foame cand mama sa , Marghit de origine unguroaica din Arad a reusit cu chiu si vai sa aduca in Bucuresti o capra gestanta care a alimentat intreaga familie cu lapte iar capra, iedul si o trotineta erau singurele jucarii ale actorului (asa cum declara in Formula As).
Parintii sai , Marghit si Alexandru erau mici burghezi, tatal fiind profesor de lucru manual iar mama casnica , au facut tot posibilul ca copilul sa creasca frumos educat in liniste, armonie si pace.Iubeau teatrul si l-au dus pe unicul fiu de multe ori la spectacole inoculandu-i acestuia dragostea de scena.Alaturi de ei si unchiul sau Gogu care-i indruma pasii ,de la 14-15 ani stia roluri pe dinafara ai marilor actor ai vremii:Mihai Popescu, Emil Botta sau Fory Etterle si Ionescu-Gion etc.
Filmul l-a descoperit datorita unui prieten a carei mama era patroana unui cinematograf, la capatul Bulevardului Protopopescu intitulat " Pache", transformat apoi in "Popular", in care isi petreceau amandoi aproape cate o zi intreaga vazand filme, unul dupa altul, filme la moda atunci:americane Gunga Din, Taras Bulba.
La 16 ani se inscrie , la dorinta mamei, la Facultatea de istorie pe care chiar daca nu o absolva cu note mari in 1961 dupa terminarea acestei facultati se inscrie la examenul de admitere la Institutul de Teatru. avand in comisie - personalitati care te faceau sa simti cum ti se taie picioarele: Mony Ghelerter, Finti, Fintesteanu, Beate Fredanov, si intra din prima incercare cu o schita de Caragiale:" Amicul X. Ti " cu un sonet de Eminescu. Intra la clasa profesorilor Mony Ghelerter - Zoe Anghel, avand ca colegi nume de mana intai: Ruxandra Sireteanu, Emil Hossu, Melania Carje, mult regretatul sau prieten Peter Paulhofer, Sileanu, Olga Bucataru etc.si un alt mare disparut - Alexandru Bocanet care , dupa anul intai, a plecat de la Actorie la Regie.
In 1968 dupa ce era actor la teatrul B.St. Delavrancea, recita un poem la Tv si este remarcat de Horia Lovinescu, pe atunci directorul Teatrului Nottara care-i propune un rol si sa devina alaturi de colegi de breasla ca Ovidiu Iuliu Moldovan, Gilda Marinescu si Stefan Iordache - actor al teatrului Nottara, ceea ce a insemnat cea mai mare cotitura din viata sa , i-a adus roluri si interpretari celebre si din eternul june prim a reusit sa faca adevarate roluri de compozitie care niciodata nu vor fi uitate de admiratorii scenei romanesti.
De o carishma neimitabila si un talent neasemuit este descoperit si "Norocul" sau in film este intalnirea sa cu Titus Popovici, singurul mare scenarist pe care l-a avut pana acum filmul romanesc, un om de o finete, de o spiritualitate si de o cultura extraordinare. El ii ofera rolul imparatului Austriei din filmul "Horia" (jucat de Ovidiu Iuliu Moldovan) si cu complicitatea lui Titus, si a regizorului filmului, Mircea Muresan realizeaza personajul (- un imparat francmason) din detalii subtile, pe intelesul - doar - al avizatilor, reusind in timp cu un talent de exceptie si o fire de razboinic cuceritor sa supuna teatrul, televiziunea si filmul.
Plin de glorie, este un actor rasplatit cu mai multe premii importante: Ordinul - "Meritul Cultural in grad de Cavaler".
Un om timid,visator si grav chiar daca asta nu se vede se casatoreste relativ tarziu si are doi mari prieteni :fii sai: Alexandru - 14 ani si Mateiu Dimitri - 11 ani . ( "In timpul prezent al vietii, marii mei prieteni sunt fiii mei")pe care-i educa cu dragoste de teatru, cultura, arhitectura si muzica, continuind sa incante pe scena si in film milioane de spectatori.
“Meseria nu m-a părăsit niciodată…”
“Cel mai mult îmi ocupă timpul copiii, apoi repetiţiile şi în cele din urmă sănătatea mea. De curând am avut premieră cu piesa lui Arthur Miller, «Blues», la Teatrul Nottara, iar la Teatrul Mic joc în «Colonia îngerilor»“, spune actorul. Alexandru Repan împlineşte mâine, (25/02/2008 ), 68 de ani.
“Mama mea, înainte de a mă naşte, când era însărcinată, a avut trei dorinţe către Dumnezeu: să fie băiat, să fie frumos şi să se facă actor. Mai departe… s-a îndeplinit măcar o parte din ele. Faptul că la 68 de ani încă joc în vreo cinci spectacole pe săptămână şi, în afară de asta, am şi câteva mii de oameni care vin să mă vadă pe mine, nu numai piesa, cred că este o mare realizare. Am încă un public la această vârstă, mai pot să joc încă şi sunt regizori care încă mă mai vor. Sunt câteva roluri pe care aş fi vrut să le joc şi nu le-am putut juca din mai multe motive, dar au venit altele care au compensat tristeţea de a nu putea juca acele câteva roluri pe care mi le-am dorit. Deviza mea în viaţă şi în meserie? Totul trece…
Deşi mă iubesc destul de mult, mă felicit foarte rar. Probabil că am avut câteva momente în care trebuia să mă automulţumesc, dar nu am făcut asta tot timpul. De câteva ori am fost destul de mulţumit de mine, cu atât mai mult cu cât niciodată nu am fost modest. Nu prea îmi place modestia. Şi atunci, în ceea ce mă priveşte, am fost destul de mulţumit cu mine şi cu viaţa mea. Dacă îmi reproşez ceva este că, pe lângă alte plăceri culturale pe care mi le-am oferit, cum ar fi pictura sau literatura, arhitectura, nu am fost destul de atent la cultura mea muzicală, ceea ce acum îmi lipseşte îngrozitor de tare. Este ca şi când aş avea o mână în minus. Sper să compenseze copiii mei pe care îi educ în acest sens. Există un singur mod de a renunţa la carieră… să renunţe ea la tine. Nu părăseşti tu meseria, ci te părăseşte ea pe tine. Aşa cum ea nu m-a părăsit niciodată, nu am avut motive de reală tristeţe din punctul ăsta de vedere.
Mi-aş dori, înainte de a termina definitiv şi de a trage cortina, să joc «Prospero» din «Furtuna». Dar e din ce în ce mai greu şi din ce în ce mai rar pus în scenă, pentru că sunt lume multă, decoruri, costume multe şi bani puţini. Cine ştie? Poate că odată şi odată voi putea să joc acest rol.
Fac parte din categoria oamenilor foarte ciudaţi, care noaptea visează foarte rar sau visează şi nu îşi mai aduce aminte. Aşa că, dacă nu visez cu ochii închişi, mi s-a întâmplat foarte rar să visez cu ochii deschişi. Am avut ceva idealuri, unele mi s-au împlinit, altele nu. Dar visuri realmente cu ochii deschişi nu am avut şi nici nu cred că este bine.
Îmi urez să mai trăiesc atâta şi să mai am atâta sănătate încât copiii mei să nu uite că am fost în afară de părinte şi actor.”
Actorul Alexandru Repan s-a nascut pe 26 februarie 1940 in Bucuresti, la o margine dintre oras si sat, pe Bulevardul Pache Protopopescu din Bucuresti, la colt cu celebra strada Popa Nan. acum 69 de ani.
A copilarit in vremuri cumplite de seceta si foame cand mama sa , Marghit de origine unguroaica din Arad a reusit cu chiu si vai sa aduca in Bucuresti o capra gestanta care a alimentat intreaga familie cu lapte iar capra, iedul si o trotineta erau singurele jucarii ale actorului (asa cum declara in Formula As).
Parintii sai , Marghit si Alexandru erau mici burghezi, tatal fiind profesor de lucru manual iar mama casnica , au facut tot posibilul ca copilul sa creasca frumos educat in liniste, armonie si pace.Iubeau teatrul si l-au dus pe unicul fiu de multe ori la spectacole inoculandu-i acestuia dragostea de scena.Alaturi de ei si unchiul sau Gogu care-i indruma pasii ,de la 14-15 ani stia roluri pe dinafara ai marilor actor ai vremii:Mihai Popescu, Emil Botta sau Fory Etterle si Ionescu-Gion etc.
Filmul l-a descoperit datorita unui prieten a carei mama era patroana unui cinematograf, la capatul Bulevardului Protopopescu intitulat " Pache", transformat apoi in "Popular", in care isi petreceau amandoi aproape cate o zi intreaga vazand filme, unul dupa altul, filme la moda atunci:americane Gunga Din, Taras Bulba.
La 16 ani se inscrie , la dorinta mamei, la Facultatea de istorie pe care chiar daca nu o absolva cu note mari in 1961 dupa terminarea acestei facultati se inscrie la examenul de admitere la Institutul de Teatru. avand in comisie - personalitati care te faceau sa simti cum ti se taie picioarele: Mony Ghelerter, Finti, Fintesteanu, Beate Fredanov, si intra din prima incercare cu o schita de Caragiale:" Amicul X. Ti " cu un sonet de Eminescu. Intra la clasa profesorilor Mony Ghelerter - Zoe Anghel, avand ca colegi nume de mana intai: Ruxandra Sireteanu, Emil Hossu, Melania Carje, mult regretatul sau prieten Peter Paulhofer, Sileanu, Olga Bucataru etc.si un alt mare disparut - Alexandru Bocanet care , dupa anul intai, a plecat de la Actorie la Regie.
In 1968 dupa ce era actor la teatrul B.St. Delavrancea, recita un poem la Tv si este remarcat de Horia Lovinescu, pe atunci directorul Teatrului Nottara care-i propune un rol si sa devina alaturi de colegi de breasla ca Ovidiu Iuliu Moldovan, Gilda Marinescu si Stefan Iordache - actor al teatrului Nottara, ceea ce a insemnat cea mai mare cotitura din viata sa , i-a adus roluri si interpretari celebre si din eternul june prim a reusit sa faca adevarate roluri de compozitie care niciodata nu vor fi uitate de admiratorii scenei romanesti.
De o carishma neimitabila si un talent neasemuit este descoperit si "Norocul" sau in film este intalnirea sa cu Titus Popovici, singurul mare scenarist pe care l-a avut pana acum filmul romanesc, un om de o finete, de o spiritualitate si de o cultura extraordinare. El ii ofera rolul imparatului Austriei din filmul "Horia" (jucat de Ovidiu Iuliu Moldovan) si cu complicitatea lui Titus, si a regizorului filmului, Mircea Muresan realizeaza personajul (- un imparat francmason) din detalii subtile, pe intelesul - doar - al avizatilor, reusind in timp cu un talent de exceptie si o fire de razboinic cuceritor sa supuna teatrul, televiziunea si filmul.
Plin de glorie, este un actor rasplatit cu mai multe premii importante: Ordinul - "Meritul Cultural in grad de Cavaler".
Un om timid,visator si grav chiar daca asta nu se vede se casatoreste relativ tarziu si are doi mari prieteni :fii sai: Alexandru - 14 ani si Mateiu Dimitri - 11 ani . ( "In timpul prezent al vietii, marii mei prieteni sunt fiii mei")pe care-i educa cu dragoste de teatru, cultura, arhitectura si muzica, continuind sa incante pe scena si in film milioane de spectatori.
“Meseria nu m-a părăsit niciodată…”
“Cel mai mult îmi ocupă timpul copiii, apoi repetiţiile şi în cele din urmă sănătatea mea. De curând am avut premieră cu piesa lui Arthur Miller, «Blues», la Teatrul Nottara, iar la Teatrul Mic joc în «Colonia îngerilor»“, spune actorul. Alexandru Repan împlineşte mâine, (25/02/2008 ), 68 de ani.
“Mama mea, înainte de a mă naşte, când era însărcinată, a avut trei dorinţe către Dumnezeu: să fie băiat, să fie frumos şi să se facă actor. Mai departe… s-a îndeplinit măcar o parte din ele. Faptul că la 68 de ani încă joc în vreo cinci spectacole pe săptămână şi, în afară de asta, am şi câteva mii de oameni care vin să mă vadă pe mine, nu numai piesa, cred că este o mare realizare. Am încă un public la această vârstă, mai pot să joc încă şi sunt regizori care încă mă mai vor. Sunt câteva roluri pe care aş fi vrut să le joc şi nu le-am putut juca din mai multe motive, dar au venit altele care au compensat tristeţea de a nu putea juca acele câteva roluri pe care mi le-am dorit. Deviza mea în viaţă şi în meserie? Totul trece…
Deşi mă iubesc destul de mult, mă felicit foarte rar. Probabil că am avut câteva momente în care trebuia să mă automulţumesc, dar nu am făcut asta tot timpul. De câteva ori am fost destul de mulţumit de mine, cu atât mai mult cu cât niciodată nu am fost modest. Nu prea îmi place modestia. Şi atunci, în ceea ce mă priveşte, am fost destul de mulţumit cu mine şi cu viaţa mea. Dacă îmi reproşez ceva este că, pe lângă alte plăceri culturale pe care mi le-am oferit, cum ar fi pictura sau literatura, arhitectura, nu am fost destul de atent la cultura mea muzicală, ceea ce acum îmi lipseşte îngrozitor de tare. Este ca şi când aş avea o mână în minus. Sper să compenseze copiii mei pe care îi educ în acest sens. Există un singur mod de a renunţa la carieră… să renunţe ea la tine. Nu părăseşti tu meseria, ci te părăseşte ea pe tine. Aşa cum ea nu m-a părăsit niciodată, nu am avut motive de reală tristeţe din punctul ăsta de vedere.
Mi-aş dori, înainte de a termina definitiv şi de a trage cortina, să joc «Prospero» din «Furtuna». Dar e din ce în ce mai greu şi din ce în ce mai rar pus în scenă, pentru că sunt lume multă, decoruri, costume multe şi bani puţini. Cine ştie? Poate că odată şi odată voi putea să joc acest rol.
Fac parte din categoria oamenilor foarte ciudaţi, care noaptea visează foarte rar sau visează şi nu îşi mai aduce aminte. Aşa că, dacă nu visez cu ochii închişi, mi s-a întâmplat foarte rar să visez cu ochii deschişi. Am avut ceva idealuri, unele mi s-au împlinit, altele nu. Dar visuri realmente cu ochii deschişi nu am avut şi nici nu cred că este bine.
Îmi urez să mai trăiesc atâta şi să mai am atâta sănătate încât copiii mei să nu uite că am fost în afară de părinte şi actor.”